HUB PRESS

s e î n c a r c ă

VIDEO Daniel Băluță avertizează: Structura de la Piața Unirii este în pericol de colaps! Nu putem risca o catastrofă! E nevoie de intervenție imediată!

VIDEO Daniel Băluță avertizează: Structura de la Piața Unirii este în pericol de colaps! Nu putem risca o catastrofă! E nevoie de intervenție imediată!
Sursă foto: Primaria Sectorului 4

Specialistul tehnic, Mihai Ioan Predescu, a efectuat o vizită în subsolul planșeului de la Piața Unirii din București în luna august și a constatat că starea structurii de rezistență este alarmantă - CONSULTĂ AICI RAPORTUL

Expertul afirmă că elemente esențiale ale planșeului Unirii sunt în pericol iminent de colaps și solicită demararea urgentă a operațiunilor de consolidare. În plus, specialistul recomandă interzicerea absolută a vehiculelor grele, limitarea vitezei la 30 km/h și înlăturarea dispozitivelor de limitare a vitezei pentru autovehicule, având în vedere că trecerea acestora peste acestea generează vibrații care exercită presiune asupra structurii de rezistență.

"Cu aproximativ o lună în urmă, la inspecția periodică pe care experţii o realizează pentru completarea expertizei efectuate anterior, au fost identificate zone unde nivelul de deteriorare a atins gradul cinci. Din păcate pentru noi toţi, cum puteți observa, această construcţie reprezintă un risc major pentru bucureşteni. Este vorba despre o clădire cu aproape un secol vechime, construita in timpul Regelui Carol. Zilnic trec prin acest loc zeci de mii de persoane fie ca pietoni sau utilizând autoturismele sau mijloacele de transport în comun. Tot ceea ce vedeți ne indică faptul că trebuie să acţionăm rapid. Nu putem permite, sub nicio formă, o tragedie aici. Nu este vorba despre un disconfort al circulației, ci despre o problemă de siguranță vitală (..) Această structură este pe punctul de a se prăbuși, este o realitate. Noi, la Sectorul 4, suntem pregătiţi. Avem contractul de execuţie și fondurile necesare. Sunt convins că imediat ce vom avea semnatura primarului Capitalei lucrarea va începe fără întârziere. Contez pe sprijinul și cooperarea primarului general. Nimeni nu poate asuma consecințele unui eventual colaps al pasajului, este momentul să acţionăm", a solicitat public primarul Sectorului 4.

EXPERȚII SUNĂ ALARMA

"În urma vizitei efectuate la planșeul podului peste raul Dambovita din data de 06.08.2024 s-a observat ca unele deteriorari s-au accentuat astfel incat este necesara demararea cat mai urgenta a lucrarilor de reabilitare/consolidare/inlocuire ale podului. Degradările sunt atât de severe (inclusiv cedari ale reazemelor grinzilor dupa cum se va putea vedea mai jos) incat un colaps al structurii, nu neaparat general, dar foarte probabil local este posibil să se produca in orice moment.", a subliniat expertul tehnic.

Expertul tehnic recomandă interzicerea totală a mașinilor de mare tonaj și eliminarea limitatoarelor de viteză denivelate, având în vedere că vehiculele care trec peste acestea generează vibrații suplimentare în structură.

"Fotografiile prezentate nu ilustrează în totalitate defectele constatate în timpul vizitei ci doar exemplifică gravitatea situației într-o zonă intens circulată inclusiv de mijloace de transport in comun. Cedarea sub trafic a unor antretoaze poate duce la ruperea placii de beton care susține traficul cu consecințe imprevizibile asupra siguranței circulației. De asemenea, cu efecte chiar mai grave, cedarea sub trafic a unor infrastructuri, fenomen care este deja declanșat dupa cum se poate observa mai sus, poate provoca colapsul general al structurii pe zonele unde infrastructurile au cedat. De asemenea, viteza vehiculelor ar trebui redusa la maxim 30km/h iar distanta intre acestea sa nu fie mai mica de 5m. Dacă există limitatoare de viteză denivelate în zonă, acestea trebuie eliminate până la finalizarea lucrărilor pentru că există riscul inducerii de vibrații suplimentare în structură.", a adăugat expertul tehnic.

ARTICOL SCRIS DE:
Dan Petrescu