HUB PRESS

s e î n c a r c ă

Testează-te! Multora le este greu să pronunțe aceste cuvinte din limba română.

Testează-te! Multora le este greu să pronunțe aceste cuvinte din limba română.
Sursă foto: Pixabay

Alfabetul românesc, cu cele 31 de caractere pe care le include, permite formarea unei varietăți impresionante și diverse de cuvinte, pornind de la cele mai elementare și ajungând la unele extrem de complexe. Acestea pot adesea crea confuzie în ceea ce privește pronunția sau înțelegerea lor. Această diversitate lexicală nu doar că îmbogățește comunicarea, dar poate genera și situații comice. Provocarea rostirii corecte a unor cuvinte complicate sau neobișnuite poate fi o experiență interesantă.

Cuvinte dificil de pronunțat din limba română care te pot amuza

Ai auzit vreodată de difosfopiridinnucleotidpirofosfataza? Cu 36 de litere, este un termen utilizat în medicină pentru a descrie o enzimă care catalizează o reacție specifică între o bază azotată activă. Aceasta se prezintă sub forma unui trifosfat.

Poate ai dori să încerci să pronunți hippopotomonstrosesquipedaliaofobia. Este format din 34 de litere și definește frica față de cuvintele lungi. Prin urmare, această provocare ar putea dezvălui o fobie nou-nouță pe care s-ar putea să o ai.

Encefalomielopoliradiculonevrită

Următorul cuvânt, encefalomielopoliradiculonevrită, cu 32 de litere, ar putea fi ceva mai simplu de pronunțat. Este un alt termen medical care se referă la o inflamație a nervilor care cauzează dureri, furnicături, senzații de amețeală și uneori chiar paralizie.

Conjuctivodacriocistorinostomie, cu tot cu cele 32 de litere ale sale, este un termen folosit pentru a descrie o procedură oftalmologică de reconstrucție a sistemului de drenaj al lacrimilor. Dacă până acum nu ai reușit să rostești corect niciunul dintre aceste cuvinte, poate vei avea succes cu următorul.

Diclordifeniltriclormetilmetan

Diclordifeniltriclormetilmetan este format din 30 de litere și este denumirea științifică a unei substanțe cunoscut sub abrevierea DDT. Aceasta este un tip de insecticid interzis în majoritatea țărilor din cauză că persistența sa este prea mare și are un nivel ridicat de toxicitate.

Angiocardiopneumografie

S-ar putea să vrei să încerci angiocardiopneumografie - un cuvânt format din 23 de litere. Acesta este un termen medical care se referă la radiografia cavității inimii și a vaselor mari ale toracelui, după ce se injectează o substanță radioopacă.

Propozițiile care pot crea dificultăți în pronunție și sunt un bun exercițiu de dicție

Dacă cuvintele nu ți-au ieșit cum trebuie, poate propozițiile vor fi mai ușor de rostit. De fapt, acestea sunt foarte eficiente pentru îmbunătățirea dicției. Încearcă să le pronunți cu un creion în gură.

”Bucură-te cum s-a bucurat Bucuroaia de bucuria lui Bucurel care s-a întors bucuros de la Bucureşti” sau ”O coropişniţă şi-un coropişniţoi se coropişniţeau la noi în gunoi. Nu coropişniţa coropişniţea pe coropişniţoi, ci coropişniţoiul coropişniţea pe coropişniţă” sau ”Balaban Bălăbănescu bâlbâieşte bâlbâituri bâlbâite pe negândite”.

S-ar putea să vrei să încerci și celebra ”Capra calcă piatra. Piatra-n patru părți se crapă. Crăpa-i-ar capul caprei în patru cum a crăpat și ea piatra-n patru” sau ”Spre sfânta sa soră Suzana se suie/Spăsită din suflet suspinul să-şi spuie, /Şi-n susul sarcastic suspinu-şi şopteşte, sau Şi-odată pe scara sucită se opreşte”.

ARTICOL SCRIS DE:
Ana Ionescu