HUB PRESS

s e î n c a r c ă

Aministia fiscală – Pe cine iartă statul de datorii

Aministia fiscală – Pe cine iartă statul de datorii

Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare, prin care vor fi aplicate facilități fiscale constând în anularea unor obligații restante la bugetul de stat atât pentru firme, cât și pentru persoane fizice, precum și bonificații.

 

Există însă anumite condiții, cu privire la plata datoriilor!!!

 

1. Facilități fiscale constând în anularea obligațiilor fiscale accesorii:

Pentru toate categoriile de debitori, inclusiv persoane fizice, juridice, asocieri fără personalitate juridică, și unități administrativ-teritoriale, Ordonanța prevede anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31 august 2024, cu condiția îndeplinirii anumitor criterii, cum ar fi stingerea obligațiilor până la depunerea cererii de anulare și depunerea tuturor declarațiilor fiscale.

 

Stingerea până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, a obligaţiilor bugetare principale restante la 31  august  2024 inclusiv.

 

Stingerea până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, a obligaţiilor bugetare principale și accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024.

 

Depunerea tuturor declaraţiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024.

 

Depunerea, până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, a cererii de anulare a accesoriilor, sub sancțiunea decăderii.
ü    Pentru debitorii care depun declarații rectificative, anularea accesoriilor se aplică obligațiilor bugetare principale declarate suplimentar, cu condiția depunerii declarației rectificative și stingerii obligațiilor înainte de depunerea cererii de anulare.

 

Declaraţia rectificativă trebuie să fie depusă începând cu data de 1 septembrie 2024 până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

 

Obligaţia individualizată în declaraţia rectificativă să fie stinsă până la aceeaşi dată;

 

Stingerea până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, a obligaţiilor bugetare principale și accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

 

Depunerea tuturor declaraţiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024.

 

Depunerea cererii de anulare a accesoriilor până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancțiunea decăderii.
ü    Pentru obligațiile stinse înainte de 31 august 2024, anularea accesoriilor este posibilă dacă sunt îndeplinite condițiile de plată și depunerea cererii de anulare, astfel:

 

Obligațiile bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv să fie stinse până la această dată;

 

Stingerea până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, a obligaţiilor bugetare principale și accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

 

Depunerea tuturor declaraţiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

 

Depunerea cererii de anulare a accesoriilor până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancțiunea decăderii.
ü    Pentru obligațiile stabilite prin decizie de impunere în urma unui control fiscal, diferențele de obligații trebuie achitate conform deciziei, iar cererea de anulare a accesoriilor trebuie depusă în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei.

 

Diferențele de obligații bugetare principale să fie achitate în termenul de plată stabilit prin decizia de impunere;

 

Cererea de anulare a accesoriilor să fie depusă în 90 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, sub sancțiunea decăderii.

 

În prezent, volumul total al arieratelor recuperabile se ridică la aproximativ 71,8 mld.lei, din care 60,5 mld. lei reprezintă obligații fiscale principale, iar 11,3 mld. lei sunt obligații fiscale accesorii. În România există circa 1,179 milioane de contribuabili.

 

Anularea unor obligații fiscale principale pentru persoane fizice:

 

Persoanele fizice, inclusiv cele care desfășoară activități economice independente sau practică profesii libere, care au obligații bugetare restante la data de 31 august 2024, vor putea beneficia de anularea unor obligații restante, în anumite condiții, astfel:

 

Pentru persoane fizice cu obligații fiscale restante sub 5.000 lei: dacă 50% din obligațiile restante la 31 august 2024 sunt stinse până la data de 25 noiembrie 2024, se anulează 50% din obligațiile fiscale principale și toate accesoriile aferente.

 

Pentru persoane fizice cu obligații fiscale restante peste 5.000 lei: dacă 75% din obligațiile restante la 31 august 2024 sunt stinse până la data de 25 noiembrie 2024, se anulează 25% din obligațiile fiscale principale și toate accesoriile aferente.

 

Această măsură este concepută pentru a încuraja plata voluntară a obligațiilor fiscale, în funcție de cuantumul datoriilor restante.

 

În prezent, există în România un număr de 122.311 contribuabili persoane fizice care înregistrează obligații fiscale principale restante al căror cuantum depășește plafonul de 5.000 lei. Astfel, cuantumul obligațiilor fiscale restante la data de 31 iulie 2024 datorate de contribuabilii persoane fizice care se încadrează în această condiție se ridică la 6,1 mld. lei, din care 4,2 mld. lei reprezintă obligații fiscale principale, iar 1,9 mld. lei sunt obligații fiscale accesorii.

 

Acordarea bonificațiilor financiare:

 

O altă facilitate fiscală propusă vizează acordarea unei bonificații de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor pentru anul fiscal 2024, acordată automat de ANAF, condiționată de respectarea anumitor criterii fiscale.

 

Bonificația se acordă din oficiu de către organul fiscal central, prin emiterea unei decizii și în situația respectării condițiilor prevăzute de actul normativ.

 

Bonificația nu se aplică în cazul în care la sfârșitul anului fiscal 2024/anului fiscal modificat care începe în anul 2024, contribuabilii datorează impozit minim pe cifra de afaceri.

 

Guvernul estimează că va încasa, în urma aplicării acestei măsuri, circa 0,9 miliarde lei.

 

Au fost adoptate și măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare:

 

Diferențele dintre drepturile salariale stabilite prin acordarea valorii de referință sectorială în cuantum de 605,225 lei prin ordin/decizie a conducătorilor instituțiilor din sistemul judiciar și drepturile salariale aflate în plată începând cu data de 1 ianuarie 2018, neachitate la 15 noiembrie 2023, vor fi plătite eșalonat în perioada 2025-2029, astfel:  
    a) în anul 2025 se plătește 5% din diferență;
    b) în anul 2026 se plătește 10% din diferență;
    c) în anul 2027 se plătește 25% din diferență;
    d) în anul 2028 se plătește 25% din diferență;
    e) în anul 2029 se plătește 35% din diferență.

 

Plafonarea cheltuielilor cu bunurile și serviciile la nivelul mediei lunare din primul semestru, cu excepția cheltuielile cu medicamentele și materialele sanitare, cu serviciile medicale cu îngrijirea bolnavilor, cu serviciile cu asigurarea hranei în unitățile sanitare, în instituții de asistență socială și în unități de asistență medico-socială, pentru cheltuielile cu acțiuni și programe de sănătate, cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar și universitar, precum și în cazul cheltuielilor generate de intervenții în situații de urgență, de menținerea ordinii publice și operative, cheltuielile aferente lucrărilor de deszăpezire precum și cheltuielile cu serviciul datoriei publice și plata de comisioane și servicii aferente serviciului datoriei publice;

 

Măsura nu include autoritățile publice locale.

 

Se emit noi reglementări pentru emiterea și plata titlurilor de despăgubire conform legislației în domeniul despăgubirilor proprietății.

 

Se implementează măsuri pentru o conduită prudentă în ceea ce privește deschiderea de credite și efectuarea plăților de către autoritățile publice.

 

Suspendarea organizării de noi concursuri pe bază de memorandumuri aprobate în Guvernul României, precum și suspendarea exceptării de la reorganizare/comasare a instituțiilor publice până la data de 31 decembrie 2024; Fac excepție domeniile: educație sănătate, apărare națională, instituțiile nou înființate și pentru promoția de magistrați aferentă anului 2024.

 

Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului va putea fi utilizat și pentru necesitățile Casei Naționale de Pensii Publice și Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

 

Autoritățile publice vor putea să redistribuie credite bugetare și de angajament pentru a asigura finanțarea necesităților curente.

 

Majorarea plafonului de contractare a împrumuturilor pentru unitățile administrativ-teritoriale de la Trezorerie de la 1 miliard lei la 2 miliarde lei; Majorarea plafonului de contractare a împrumuturilor din alte surse de către unitățile administrativ-teritoriale cu suma de 1,5 miliarde lei, precum și a plafonului de tragere cu suma de 700 milioane lei.

 

Se reglementează utilizarea excedentului din anii precedenți și a sumelor neutilizate pentru anumite programe naționale.

 

Pentru proiectele de infrastructură de transport feroviar și metrou, se permit contracte adiționale pentru a include finanțare prin euroobligațiuni verzi. Se urmărește finanțarea proiectelor de infrastructură verde prin emisiuni de euroobligațiuni verzi, având în vedere cererea ridicată și costurile reduse de finanțare.

 

Ordonatorii principali de credite sunt autorizați să ajusteze bugetele activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii și să aprobe noi programe bugetare prin redistribuirea fondurilor existente.

 

În urma consultărilor cu structurile asociative, se prelungește termenul pentru depunerea documentațiilor aferente împrumuturilor contractate prin Trezoreria Statului.

 

Prin aceste măsuri, Guvernul intenționează reducerea deficitul bugetar prin controlul cheltuielilor, utilizarea prudentă a resurselor financiare, și stimularea investițiilor în infrastructura verde. Se încearcă optimizarea administrării financiare prin măsuri ce vizează atât reducerea cheltuielilor, cât și o mai bună gestionare a fondurilor publice.

 

Precum și măsuri pentru utilizarea disponibilului necesar proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile.

 

Extinderea termenului pentru utilizarea temporară a fondurilor europene nerambursabile disponibile aferente Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru finanțarea programelor operaționale din perioada 2014-2020.

 

Acest termen este prelungit până la sfârșitul anului 2025, comparativ cu termenul inițial stabilit la sfârșitul anului 2024. Fondurile utilizate temporar vor fi restituite până la sfârșitul anului 2025.

 

În contextul disponibilității fondurilor europene pentru perioada 2021-2027 și a cererilor de plată estimate pentru anii 2024 și 2025, ordonanța propune utilizarea temporară a fondurilor europene nerambursabile disponibile din PNRR pentru a acoperi eventualele lipsuri de finanțare.

 

Ordonanța detaliază mecanismul prin care fondurile europene nerambursabile disponibile din PNRR pot fi utilizate temporar și apoi reîntregite până la finalul anului 2025. Aceasta permite gestionarea mai eficientă a resurselor financiare disponibile pentru a asigura continuitatea finanțării proiectelor esențiale și respectarea angajamentelor față de Comisia Europeană.

ARTICOL SCRIS DE:
Elena Marin