HUB PRESS

s e î n c a r c ă

Sebastian Burduja anunță că România este asigurată în ceea ce privește rezervele de gaze.

Sebastian Burduja anunță că România este asigurată în ceea ce privește rezervele de gaze.
Sursă foto: Shuttesrtock

Sebastian Burduja, Ministrul Energiei, a precizat că autoritățile au asigurat un "supraplin" în ceea ce privește rezervele de gaze pentru perioada de iarnă următoare, cu un volum total stocat de 3,3 miliarde de metri cubi. Potrivit acestuia, într-o iarnă "normală", cu maximum două perioade de frig intens lunar, România nu ar trebui să se confrunte cu probleme. De asemenea, Burduja a menționat că România va continua să ajute Republica Moldova în această iarnă prin livrarea de gaze dacă va fi necesar.

"În prezent, situația sistemului energetic național este una corespunzătoare: avem rezerve suficiente de cărbune, suntem bine pregătiți, lacurile noastre de acumulare sunt umplute la aproximativ 74-75%, iar stocurile noastre de gaze sunt la 103%. Am reușit acest supraplin și am depășit capacitatea normală. Prin urmare, ar trebui să ne putem descurca foarte bine în această iarnă doar cu gaz românesc. Astfel, bazându-ne pe ceea ce avem stocat (aproximativ 3,3 miliarde metri cubi) plus producția pe timpul iernii din partea Romgazului - suntem bine pregatiți pentru iarna viitoare", a declarat Sebastian Burduja, marți seară, la TVR Info.

Ministrul a subliniat că România are o capacitate de stocare de trei miliarde de metri cubi. Acesta a menționat că nu ar trebui să ne confruntăm cu probleme "într-o iarnă normală", iar potrivit meteorologilor, o "iarnă normală" presupune cel mult două perioade de ger lunar, fiecare durând până la șapte zile. Ministrul a adaugat: "Cred că va fi o iarnă normală, asta ne spun datele".

Burduja a explicat că România continuă să stocheze gaze în depozitele sale, având în vedere temperaturile ridicate din această toamnă și consumul redus din această perioadă. Potrivit ministrului, au fost realizate investiții în sistemul de stocare a gazelor din România și acestea vor continua.

"Chiar dacă resursele noastre sunt limitate, vom fi acolo pentru frații noștri din Republica Moldova dacă ne solicită ajutorul cu prioritate, așa cum am fost și în anii trecuți", a afirmat ministrul.

ARTICOL SCRIS DE:
Elena Marin