HUB PRESS

s e î n c a r c ă

România consemnează nașteri la vârste extrem de fragede: 12, 16 și 17 ani. Aproape jumătate din totalul nașterilor în rândul fetelor sub 15 ani din Uniunea Europeană au loc în România.

România consemnează nașteri la vârste extrem de fragede: 12, 16 și 17 ani. Aproape jumătate din totalul nașterilor în rândul fetelor sub 15 ani din Uniunea Europeană au loc în România.
Sursă foto: Freestocks

Specialistul în obstetrică și ginecologie, Dr. Cătălina Mărgineanu de la Maternitatea Buftea, a evidențiat faptul că există tinere cu vârste de 12, 16 sau 17 ani care se adresează medicului pentru a da naștere unui copil. În multe cazuri, acestea fie nu sunt conștiente că sunt însărcinate, fie își ascund starea de graviditate față de familia lor.

"Avem paciente care nasc și la vârsta de 12 ani și la 16 și la 17, dar într-adevăr foarte multe mame cu vârstă foarte fragedă, provin din familii defavorizate, fie merg la şcoală, fie abandonează şcoala în timpul sarcinii sau după naştere. De cele mai multe ori, ele nu ştiu că sunt însărcinate, nu discută cu părinţii, ajung cu sarcini la termen sau în travaliu, poate cu o sarcină prematură”, a menționat Dr. Cătălina Mărgineanu în cadrul emisiunii Medika TV difuzată miercuri seară conform news.ro.

Margineanu a subliniat faptul că aceste tinere adesea nu sunt conștiente de sarcinile lor sau le ascund.

"Noi încercăm să manageriem naşterea în aşa fel încât să fie benefică, atât pentru mame, cât şi pentru făt. Sunt mame care nu îşi fac investigaţii în sarcină pentru că ele nu ştiu că sunt însărcinate sau ascund sarcina de părinţi. Sigur, pot veni cu infecţii sau cu complicaţii ale sarcinii sau cu membrane rupte pe fondul unor infecţii şi atunci ajung să nască prematur”, a adăugat medicul.

Dr. Cătălina Mărgineanu a povestit despre o situație memorabilă în care o pacientă de 15 ani s-a prezentat la maternitate pentru a naște și avea deja doi copii acasă.

"Un caz care mi s-a întipărit în minte a fost când făceam o gardă la Buzău şi şi am fost solicitată să văd o gravidă, trimestrul II, de 15 ani, Şi eu întreb, Şi pacienta răspunde: . Sigur că a fost cumva şocant, la 15 ani abia împliniţi şi avea doi copii acasă", a menționat Mārgineanu.

Și Dr. Andrei Dumitrescu, specialist obstetric-ginecologie la Spitalul Județean de Urgențǎ Cǎlǎrași și-a amintit de cea mai tânărǎ pacientǎ care a devenit mamǎ sub supravegherea sa, având doar 12 ani.

"Cea mai mică vârstă la o pacientă gravidă care a şi născut cu echipa noastră, 12 ani, 6 luni şi câteva zile. O pacientă de 12 ani nu poate fi considerată că are discernământ şi poate semna consimţămintele pentru orice fel de intervenţie, inclusiv cele necesare pentru recoltarea de analize. Şi în acest caz avem nevoie de semnătura unui aparţinător legal. Marea majoritate a cazurilor, membrii familiei, părinţii, sunt de regulǎ plecaţi în strǎinǎtate sau sunt din alte judeţe. Se începe cu identificarea pacientei cu ajutorul Poliţiei şi dupǎ internare încercăm să gestionăm cazul cât mai bine, iar dacǎ e nevoie de o intervenție de urgențǎ atunci se formează o comisie formatǎ din 3 medici care iau decizia", a declarat Dr. Andrei Dumitrescu care a subliniat și importanța lipsei educației sexuale în sistemul nostru educațional.

Conform datelor prezentate la Medika TV de organizația Salvați Copii, 32% dintre mamele minore au fost nǎscute și ele de mame minore; în UE, 45% dintre nașterile femeilor sub 15 ani provin din România; mai mult de 8 din 10 mame sau femei însărcinate sub 18 ani nu mai frecventează școala.

În plus, conform Institutului Național de Statistică, în anul 2022, un total de 687 de tinere cu vârsta sub 15 ani au devenit mame.

ARTICOL SCRIS DE:
Mihai Popescu