HUB PRESS

s e î n c a r c ă

Parlamentul European: Egalitatea de șanse pentru femei și bărbați este fundamentul democrației.

Parlamentul European: Egalitatea de șanse pentru femei și bărbați este fundamentul democrației.
Sursă foto: Stiri Pe Surse

Între 23 și 27 Octombrie, Parlamentul European marchează "Săptămâna egalității de șanse". În cadrul acestei săptămâni, europarlamentara S&D, Rovana Plumb, a găzduit conferința cu titlul "Egalitatea de șanse între femei și bărbați, fundament al democrației".

Această conferință a avut ca obiectiv principal schimbul de păreri despre avantajele și provocările care apar în procesul de implementare a egalității de șanse între femei și bărbați în toate politicele Uniunii Europene.

Printre vorbitorii evenimentului s-au numărat: Helena Dalli, Comisarul UE pentru Egalitate, Iratxe Garcia Perez, Lider al Grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, Zita Gurmai, Președinte PES Women, Andreea Păstârnac, Ambasadorul României la Bruxelles, Evelyn Regner și Pina Picierno - Vice-Presedinți ai Parlamentului European, Gaby Bischoff și Rovana Plumb - Vice-Presedinți al Grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European. De asemenea au mai luat cuvântul Ioana Circiu-Șef secție Muncă Politică Socială Sănătate și Protecția Consumatorilor, Reprezentanța Permanentă a României la UE și Roxana Rizea - consilier politic și coordonator de plenară al Grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European.

"Cotele de gen reprezintă singura șansă pentru a crește implicarea femeilor în politică. Doresc, pe aceasta cale, să multumesc premierului Marcel Ciolacu pentru promisiunea că  va atribui 30% din locurile eligibile femeilor. Un alt punct important este legat de atragerea tinerelor în politică prin intermediul programelor de mentorat.
Aceste programe pot avea dublu scop, în primul rând asigurarea unor punți generaționale pentru continuitatea bazelor oricărui partid politic dar și facilitarea accesului și a implicării în activități politice a tinerelor aspirante.
Ca sociali-democrați în Parlamentul European, viziunea noastră este una feministă, vedem egalitatea de gen ca bază a democrației. Rolul femeilor este esențial pentru că ele sunt actori puternici ai schimbării. Abilitățile, cunoștințele și perspectiva lor unică fiind o parte importantă a tranziției juste care funcționează pentru toată lumea.
România se află pe ultimul loc la capitolul dezvoltării competențelor digitale în rândul femeilor. Este timpul să schimbăm acest lucru. Cadrul Financiar Multianual (în general), precum și instrumentele financiare înscrise sub Politica de Coeziune (în particular) reprezintă pârghiile necesare pentru a spori gradul de educație și competențe în domeniul digital pentru femei. Nu în ultimul rând, luptăm pentru combaterea violenței domestice.
În urma creșterii numărului cazurilor de violență domestică, pe 8 martie 2022, Comisia Europeana a adoptat o propunere de directivă privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.
Este un pas istoric pentru Europa, iar guvernele naționale trebuie să grăbească procesul de negociere legislativă în vederea implementării sale cât mai rapide." – Rovana Plumb

ARTICOL SCRIS DE:
Ana Ionescu