Finlandeza Jutta Urpilainen, Comisarul European pentru Parteneriate Internaționale, a anunțat duminică că intenționează să se înscrie în cursa prezidențială din țara sa natală. Aceasta reprezintă o nouă demisie din cadrul Executivului European, potrivit AFP și Agerpres.
Într-un discurs susținut la Tampere (sud), Jutta Urpilainen a declarat că este "pregătită să fie candidatul" al Partidului Social Democrat finlandez (SDP) și să intre în campania prezidențială începând cu data de 2 decembrie.
Comisarul va intra într-un "concediu fără plată", cu "opţiunea de a reveni" la conducerea europeană dacă nu va avea succes în alegerile prezidenţiale, a explicat purtatorul de cuvânt al Comisiei Europene, Balazs Ujvari, pentru AFP.
În absenţa sa temporară, un alt comisar va prelua responsabilitatile sale interimare, a mai adaugat Ujvari.
Jutta Urpilainen se află în aceeaşi situaţie ca și Margrethe Vestager, un alt personaj marcant al Comisiei Europene. Vestager s-a retras temporar din executivul european în septembrie pentru a-și face campanie pentru președinția Băncii Europene de Investiții (BEI), având posibilitatea de a reveni în funcție în cazul unui eșec.Alți doi comisari, bulgara Maria Gabriel (Cultură) și olandezul Frans Timmermans (responsabil pentru Pactul Verde), au renunțat la posturile lor în luna mai și, respectiv, august pentru a se implica în politica naţională.
Maria Gabriel este acum ministrul de externe al Bulgariei și a fost înlocuită la Comisia Europeană de compatrioata sa Iliana Ivanova. Frans Timmermans, candidat la alegerile legislative din 22 noiembrie din Olanda, a fost înlocuit la Bruxelles de fostul ministru olandez de externe Wopke Hoekstra.