HUB PRESS

s e î n c a r c ă

Medicii se confruntă cu un risc fără precedent: să rămână fără salarii înainte de Crăciun.

Medicii se confruntă cu un risc fără precedent: să rămână fără salarii înainte de Crăciun.
Sursă foto: dpa-news.de

Uniunea Sindicatelor TESA din Sănătate avertizează că ar putea opri distribuirea salariilor din spitale înainte de Crăciun, ca formă de protest împotriva "ignorării" personalului nemedical, care a fost "exclus" din proiectul de lege aprobat de Camera Deputaţilor privind majorările salariale pentru angajaţii CNAS.

"Dacă aceste soluţii se pot găsi doar când se pornesc acţiuni greviste, iar dialogul social este ineficient pentru personalul nemedical din spitale, atunci şi personalul TESA este dispus ca după ani şi ani de frustrări «să pună pixurile jos», constatând că altfel va rămâne şi în continuare ignorat la infinit", declară reprezentanții sindicatului, conform News.ro.

"Personalul nemedical din Sănătate (TESA) anunţă că ar putea bloca acordarea salariilor în spitale în luna decembrie 2023, dacă Guvernul va continua să ignore cu desăvârşire această categorie importantă de personal, fără de care nicio unitate sanitară nu ar putea funcţiona. Astfel, proteste spontane de avertizare ar putea începe în spitalele publice, în orice moment!", se menționează într-un comunicat oficial al Uniunii Sindicatelor TESA din Sănătate.

Sindicaliştii cataloghează drept "o sfidare" faptul că personalul TESA, responsabil cu administrarea şi întreţinerea spitalelor, a fost din nou "eliminat" din proiectul legislativ PLX 172/2023, care se referă la modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Ei subliniază că doar amendamentul pentru angajații nemulțumiți din CNAS a fost acceptat, acesta vizând aproximativ 2.500 de salariaţi, în timp ce amendamentul adoptat de Senat pentru personalul nemedical – TESA-Administrativ (30.000 de salariaţi) - a fost respins de grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor.

"Dacă aceste soluţii se pot găsi doar când se pornesc acţiuni greviste, iar dialogul social este ineficient pentru personalul nemedical din spitale, atunci şi personalul TESA este dispus ca după ani şi ani de frustrări «să pună pixurile jos», constatând că altfel va rămâne şi în continuare ignorat la infinit", reiterează sindicaliştii.

Conform sindicatului, personalul TESA a fost total discriminat prin actuala Lege a salarizării și nu a beneficiat de niciun fel de stimulent sau majorare în ultimii 7 ani comparativ cu personalul medico-sanitar. Sindicaliștii afirmă că acest lucru reprezintă "o umilinţă şi o discriminare salarială nemaiîntâlnită în niciun alt sistem sanitar din UE".

Ei mai adaugă că și în cadrul OUG 63/2023 personalul nemedical tehnic-economic și administrativ (TESA) a fost exceptat de la stimulentele acordate doar pentru personalul medico-sanitar.

"Precizăm că din această categorie de personal fac parte atât salariaţi cu studii superioare (ex :economişti, jurişti, ingineri), cât şi colegi cu studii medii şi muncitori. În condiţiile în care în prezent nu putem avea nicio garanţie că discriminarea din Sănătate va fi într-adevăr eliminată, în noua lege a salarizării (care, oricum, se pare că se va aplica cel mai devreme în anul 2025), Uniunea TESA din Sănătate solicită Guvernului şi Parlamentului să găsească de urgenţă o soluţie de compensare a personalului nemedical din spitale", se specifica in comunicat.

Uniunea solicită totodată ca veniturile plasate in plată să nu scadă in spitalele monospecialitate și cere indexarea salariilor personalului nemedical cu nivelul inflației, care acum atinge cote alarmante. Comunicatul este semnat de președintele Uniunii, Valentin Liviu Chifor.

ARTICOL SCRIS DE:
Elena Marin