HUB PRESS

s e î n c a r c ă

În ședința PNL, Nicolae Ciucă a stabilit limita pe care nu o vom trece (Surse)

În ședința PNL, Nicolae Ciucă a stabilit limita pe care nu o vom trece (Surse)
Sursă foto: Stiri Pe Surse

Liderul Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a luat cuvântul în cadrul ședinței Biroului Politic Național al PNL, subliniind că membrii partidului vor susține Legea pensiilor. În plus, Ciucă a trasat o linie roșie, afirmând că PNL va cere Guvernului să își onoreze angajamentele față de cadrele didactice.

”Liberalii vor vota Legea pensiilor și în Camera Deputaților. Noi am reușit să mărim cu 40 la sută pensiile în trei ani. Am crescut punctul de pensie de la 1265 la 1785 și totul cu resurse sustenabile. Am vrut și trebuie sa veghem ca și acum majorările să fie sustenabile. Noi vom rămâne în aceasta Coaliție vocea rațiunii și a onestității. De unde și dialogul legat de sustenabilitate. Sunt limite peste care nu vom accepta să trecem, una dintre ele este respectarea angajamentului nostru față de salariile din educație, așa cum ne-am angajat în iunie.”, a declarat Ciucă, potrivit unor surse interne din PNL.


Prioritatea sunt fondurile europene

Șeful PNL le-a solicitat miniștrilor și reprezentanţilor locali ai PNL să își canalizeze eforturile pentru a maximiza absorbția de fonduri europene.

”De asemenea, avem o preocupare și discutăm foarte aplicat pe măsurile care țin de Sănătate și cred că ce a ținut de CNAS s-a îndeplinit. Dar continuăm discuțiile pe întreaga problematică din Sănătate. Absorbția fondurilor europene a fost una cât de poate de bună (absorbție de 90% pe fonduri de coeziune). Nu atât de buna ca în 2022 (anul trecut am crescut absorbția cu 20%). Economia va putea supraviețui și își va putea menține trendul de creștere doar printr-o absorbție cât mai bună a fondurilor europene, iar menținerea unui buget mare pentru investiții este obligatoriu pentru noi, PNL. Ca atare, vă rog să avem cu toții în vedere, și miniștrii, și responsabilii din administrația locală, insistența pe absorbția banilor din PNRR.”, a adaugat Ciucă.

ARTICOL SCRIS DE:
Ana Ionescu