Harta Abandonului, o bază de date unică pentru instituțiile de protecție a copilului, este dezvăluită de Muzeul Abandonului.

Muzeul Abandonului prezintă Harta Abandonului, prima bază de date publică concentrată pe instituţiile de protecţie a copilului care au operat în România socialistă şi în primii zece ani după comunism. Chiar și după mai mult de 30 de ani de la căderea regimului comunist, numărul copiilor care au fost găzduiți în sistemul de ocrotire rămâne încă un mister. Harta Abandonului vine să satisfacă o nevoie de recuperare memorială şi istorică a fenomenului instituţionalizării copiilor în perioada comunistă și a fost creată pe baza unor criterii arhivistice stricte, cu documente fotografice sau scrise, găsite în arhive necunoscute, personale şi instituţionale, care până acum nu sunt disponibile publicului, conform news.ro. Reprezentanţii Muzeului anunțau că în faza pilot lansată în noiembrie, Harta Abandonului va include 100 dintre cele 770 de instituţii descoperite pe teritoriul tuturor județelor României, cu peste 550 de imagini asociate. În urmatorul an se va încărca treptat tot conținutul arhivei la care echipa MA lucrează deja de aproape doi ani pe www.muzeulabandonului.ro. Aceast arhivă reunește un patrimoniu material şi imaterial al poveștilor abandonului format din peste 20.000 de fotografii, documente, obiecte și mărturii. Arhiva a fost realizată în urma unui proces intensiv de documentare şi digitizare care a durat 18 luni. Procesul s-a desfășurat cu ajutorul a zeci de studenţi voluntari, care au scanat arhivele puse la dispoziție de Fundaţiile SERA România, Romanian Angel Appeal, Hope and Homes for Children. Aceste organizaţii au fost active în asistenţă umanitară imediat după căderea comunismului și mai apoi în reforma sistemului de protecţie a copilului. La aceste imagini se adaugă materialele documentare strânse în cadrul campaniilor curente ale muzeului precum și donațiile digitale primite de la supraviețuitori sau angajați din sistem si asociațiile partenere. „De fiecare dată când apăs butonul de publicare pentru o nouă fişă, mă gândesc că, undeva acolo un fost copil instituţionalizat caută online imagini sau informaţii despre centrul unde a crescut”, declară jurnalista Ana Maria Ciobanu, care contribuie de un an la munca de cercetare a Muzeului realizând documentarea fişelor de instituții pentru Harta Abandonului și definind termenii Dicționarului sau descifrând istoricul sistemului de protecție. „Îmi imaginez surpriza pe care ar putea să o aibă descoperind Muzeul ca pe o comoară care ar putea conţine frânturi din identitatea şi copilăria sa. Mulţi dintre copiii care au fost instituţionalizaţi în perioada comunistă și pe care i-am intervievat la maturitate nu au nici măcar o fotografie din copilărie. Cred că le datorăm recuperarea memoriei acestor sute de mii de copii care au crescut în instituții supra-aglomerate pe care am încercat să le uităm ca societate, dar care au lăsat urme adânci”. „Toată ţara era împânzită de genul acesta de instituţii”. Anca Niţă, coordonatoarea digitizării arhivelor MA, menționează că lucrul la această istorie i-a relevat amploarea abandonului: „Pentru mine lucrul la arhivă arată cât de ramificat a fost abandonul instituţional și câte micro-universuri au existat și au funcționat. Îți dai seama că toată ţara era împânzită de genul acesta de instituții. Mi se zbârlește pielea pe mine când mă gândesc la asta. Vezi cum se întindea abandonul pe toată România.” Muzeul Abandonului recuperează, arhivează și digitizează arhive personale și instituționale ale organizațiilor umanitare, până acum disparate, toate legate de istoria instituționalizarii și dezinsituționalizării copilului din ultimii 70 de ani. „Când am început Muzeul Abandonului, în 2021, nu am găsit nicio listă care să cuprindă toate instituțiile de protecție a copilului din România socialistă sau măcar numărul lor exact”, afirmă Iris Şerban, antropolog și coordonatoarea arhivei MA. „Ne-am dat seama că trebuie să pornim noi această listă. Am început să consultăm studii de specialitate, rapoarte întocmite în anii tranziţiei de structurile din subordinea Guvernului, arhive fotografice ale organizațiilor non-guvernamentale ce s-au implicat în reforma sistemului de protecție a copilului, mărturii ale supravieţuitorilor, ale lucrătorilor din sistem, ale jurnaliștilor străini care în anii ‘90 au surprins cu aparatul fotografic felul în care trăiau copiii în orfelinatele țarii. Am continuat apoi cu un demers de pionierat constituind prima arhivă publica dedicată istoriei abandonului”. Câte instituții rezidențiale de protecția copilului au existat in Romania? Un studiu realizat de Ministerul Sănătăţii, IOMC și UNICEF și publicat în 1991 indică faptul că existau 700 de instituții pentru ocrotirea copiilor in Romania dintre care 112 erau leagăne și secții de distrofici pentru grupa de vârstă 0-3 ani. Împreună, se estimează că aceste instituții au fost acasă pentru cel puțin 100.000 de copii. Harta Abandonului utilizează pictograme pentru fiecare tip de instituție care a găzduit copii abandonați: leagăne (pentru copiii cu vârste între 0 și 3 ani), case de copii preșcolari și școlari, cămine pentru copii „recuperabili” și „nerecuperabili”, conform etichetelor aplicate copiilor cu dizabilități în perioada comunistă și spitale - pentru marcarea secțiilor pentru distrofici sau pentru copiii infectați cu HIV. Inițiatorii proiectului afirmă că fiecare centru marcat pe hartă conține o fișa de documentare care poate fi îmbogată prin contribuția vizitatorilor Muzeului cu mărturii, amintiri sau fotografii de la cei care au crescut, făcut voluntariat sau lucrat acolo. Fișele au fost realizate pe baza arhivelor de presa din perioada comunistă, a mărturiilor, a rapoartelor de vizitare realizate de organizațiile care au contribuit la reforma sistemului de protecție a copilului și a legislației în vigoare. Cei care cunosc orfelinate, cămine-spital, scoli speciale sau alte instituții dedicate protecției copilului, din perioada comunistă sau mai recentă pot contribui cu o amintire. La fel și cei care au trăit într-o casă de copii sau au lucrat într-o instituție de ocrotire a copilului; sau pur și simplu au crescut în vecinătatea uneia. Unele dintre fostele instituții de protecție a copilului mapate pe Harta Abandonului sunt: Leagănul de Copii Nr.1 București, Secția de Zi, „Floarea Soarelui”, Spitalul Clinic Colentina, Cămin-spital pentru Deficienți Minori Tătărăi, Prahova, Școala pentru Ambliopi București, Căminul-Școală pentru Copii cu Deficiența Mentală Miclaușeni.