HUB PRESS

s e î n c a r c ă

Dorind să salveze alți copii, se pregătește să devină medic după ce a pierdut lupta fratelui său cu cancerul.

Dorind să salveze alți copii, se pregătește să devină medic după ce a pierdut lupta fratelui său cu cancerul.
Sursă foto: salveaza o inima

La doar 19 ani, Florentina a trecut recent prin examenul maturității. Are un vis mare: să devină medic pentru a-i ajuta pe cei mici care se confruntă cu suferința. Florentina cunoaște foarte bine ce înseamnă durerea. În copilărie, a fost diagnosticată cu scolioză, o boală care i-a afectat coloana vertebrală și i-a transformat existența într-o continuă luptă cu limitările fizice.

Însă, dorința ei de a fi medic nu s-a diminuat. Alaturi de Asociația "Salvează o inimă", Florentina speră să adune fondurile necesare pentru operația care îi poate transforma viața. Costul acestei intervenții este de 33.850 euro - prețul viitorului unui adolescent care dorește nu doar să scape de propria durere, dar și să aline suferințele altora.

Cum a apărut această boală?

Aș putea spune că ,,m-am nascut” cu ea. Am descoperit că am scolioză la o vârstă foarte fragedă, aveam 4-5 anișori. Eu nu m-am cunoscut altfel. Părinţii mei au observat că postura mea nu era corectă și m-au dus la doctor. Am purtat corset o perioadǎ, dar durerile de spate persistau, chiar se intensificau pe măsură ce creșteam.

Nu pot sta mult timp în aceeaşi poziție și uneori respirația îmi este dificilă din cauza presiunii asupra plămânilor. Nu pot merge pe jos la școală, nu pot sta prea mult timp în bancă, trebuie să mă ridic frecvent, să îmi schimb poziția. Depind de părinți ori de câte ori am o activitate care necesitǎ un pic de efort fizic.

A dat examenul de bacalaureat suportând durerile

Acum câteva zile ai susținut examenul de bacalaureat. Cum ai reușit să stai trei ore în sala de examen?

Visul meu este să mă pregătesc pentru o carieră în medicinǎ, iar asta mǎ motivează să lupt împotriva oricǎrei dureri. De când frǎţiorul meu mai mic a pierdut lupta cu cancerul, singurul lucru pe care mi-l doresc este sǎ devin medic. Dacǎ el a putut îndura atâta suferinţǎ, pot s-o fac şi eu.

A fost foarte greu sǎ stau în bancã pe durata probelor scrise, dar am reuşit. Au fost momente când nu m-am putut concentra din cauza durerilor, dar ştiam că trebuie sǎ îndur. Este adevǎrat cǎ va trebui sǎ petrec multe ore în picioare, fie în sala de operaţii, fie la cursuri, dacă vreau să urmez medicina, însă asta îmi doresc sǎ fac.

În condiţiile actuale, acest lucru ar fi totuşi dificil din cauza durerilor şi a limitărilor fizice impuse de scolioză. Am însă şansa de a rezolva această problemă medicală cu ajutorul unei operaţii care se face în ţară, dar care costă peste 33.000 de euro. Este singura mea salvare.

Dacǎ nu reuşesc să fac aceastã intervenţie, nu doar visul meu de a deveni medic se va spulbera, ci şi orice şansã la o viaţã normalã. Medicii mi-au spus că sunt şanse foarte mari să dezvolt probleme cardiace - inima este supusã unei presiuni imense în cutia toracicā, nu doar plămânii - iar în cele din urmã pot ajunge la paralizie.

„Este o combinație de frustrare, anxietate și uneori disperare”

Ce e în sufletul unui tânăr când vede că viitorul lui e incert?

Incertitudinea legată de starea mea de sănǎtate și de viitorul meu profesional este foarte greu de suportat. Este o combinație de frustrare, anxietate și uneori disperare. Dar am învățat sǎ mǎ concentrez pe ceea ce pot controla și să fac tot posibilul pentru a mǎ menține pozitivă și determinată. Sprijinul familiei și al prietenilor este esențial pentru a trece peste momentele grele.

Cum vă descurcați financiar, ca și familie?

Financiar, nu este ușor. Părinții mei fac tot posibilul pentru a mă sprijini, dar pierderea fratelui meu și cheltuielile medicale anterioare au lǎsat o povară financiară mare asupra familiei noastre. Lupta cu orice boalã este extrem de costisitoare în România, mai ales când vorbim de leucemie.

Ani la rând veniturile părinților mei au fost direcţionate către tratamentul frǎţiorului meu, pe care din pǎcate nu am reuşit să îl salvăm. Am fi dat orice să îl avem încǎ lângǎ noi. A fost foarte dificil să accept că nu îl voi mai vedea niciodatã. În memoria lui trebuie să îmi realizez visul şi să ofer şansa la viaţã altor copii ca el.

Am căutat diverse soluţii financiare alaturi de pǎrinţi mei. Astfel am descoperit organizaţia "Salvează o inimā". Domnul Vlad Plăcintă este cunoscut pentru implicarea sa în ajutorarea celor aflaţi în nevoie și am simţit că este o persoană care îi pasǎ cu adevǎrat și care ar putea sǎ mǎ ajute să strâng fondurile necesare pentru operaţie şi tratament.

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”
CIF: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca: Banca Transilvania Botoșani

Vă rugăm să menționați " ONEL FLORENTINA" în detaliile plății.

ARTICOL SCRIS DE:
Elena Marin