HUB PRESS

s e î n c a r c ă

Contractele pentru rețeaua de centre de zi pentru copiii în pericol de separare de familie au fost semnate de Natalia Intotero, Ministrul Familiei.

Contractele pentru rețeaua de centre de zi pentru copiii în pericol de separare de familie au fost semnate de Natalia Intotero, Ministrul Familiei.
Sursă foto: Stiri Pe Surse

Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a parafat contractele pentru rețeaua de centre de zi destinate copiilor în pericol de a fi despărțiți de familie.

Condus de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse ca principal responsabil pentru reforme și investiții în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 13 – Reforme Sociale, Investiția I1 – Înființarea unei rețele de centre de zi pentru copiii susceptibili la separarea de familie, s-au semnat astăzi primele 20 din contractele asociate proiectelor cu acest scop.

Ceremonia a avut loc ieri, marcând Ziua drepturilor copilului și a inclus participarea unui grup de copii și tineri din World Vision România și FONPC.

Nou-înființatele centre vor oferi acces la servicii sociale care să prevină despărțirea copilului de familia sa pentru un număr maxim de 4.500 copii. Investiţia vizează crearea a aproximativ 150 centre menite să prevină separarea copilului de familie cu un buget total alocat fiind 50 milioane euro.

Marcel Ciolacu, premierul prezent la evenimentul desfășurat la Palatul Victoria, a declarat: ”Mă bucur pentru că iată, chiar de ziua lor, demarăm o serie... investițiile demarate astăzi ne asigurăm că în special copiii proveniți din familiile vulnerabile, indiferent de locul în care s-au născut, la țară sau la oraș, într-o zonă mai mult sau mai puțin dezvoltată economic, au o șansă în plus prin posibilitatea de a merge după școală sau după grădiniță într-un centru de zi, în care vor primi nu doar o masă caldă, ci și consiliere, orientare școlară și profesională din partea specialiștilor.”

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero, i-a felicitat pe primari pentru prioritizarea copiilor. ”Vă mulțumesc din tot sufletul...înseamnă foarte mult”.

Rareș Achiriloaie, președintele ANPDCA: Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului ”Copii protejați...implementarea acestei strategii.

Ministrul Educaţiei, Ligia DECA: Respectarea dreptului copilului și dreptul la educație este...realizate în domeniul educației.

În viitorul apropiat, Ministerul Familiei va lansa un al doilea apel de proiecte încurajând furnizorii publici de servicii sociale să depună proiecte. Prin intermediul acestui apel vor fi susținute activități specifice realizării de investiții, respectiv construcția/ reabilitarea/ modernizarea/ extinderea/ dotarea infrastructurii sociale.

Reamintim că prin aceste investiții se pot realiza trei categorii de servicii sociale: Centre de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți; Centre de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități; Centre de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii.

ARTICOL SCRIS DE:
Ana Ionescu