HUB PRESS

s e î n c a r c ă

Anul acesta, la Spitalul Victor Babeș din Timișoara au fost internați peste 1.000 de pacienți cu pneumonie.

Anul acesta, la Spitalul Victor Babeș din Timișoara au fost internați peste 1.000 de pacienți cu pneumonie.
Sursă foto: Inquam Photos - George Călin

Medicii specializați în pneumologie trag un semnal de alarmă cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Pneumoniei. Din datele oferite, se pare că peste 1.000 de persoane afectate de pneumonie au fost internate în acest an la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș”.

Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), anual, această afecțiune este responsabilă pentru peste 2,8 milioane de decese ale copiilor cu vârste mai mici de 5 ani. Acest fapt plasează pneumonia pe locul al 8-lea între cauzele principale ale mortalității la nivel global. Aceasta este o formă acută a infecției respiratorii ce este generată cel mai adesea de bacterii sau virusuri și mai puțin frecvent, de fungi. Cu toate acestea, existența unor metode eficiente de prevenire a bolii este confirmată conform sursei mediafax.

Pneumonia reprezintă o amenințare serioasă pentru sănătate, putând afecta persoane din toate categoriile de vârstă. Totuși, ea pare să fie mai frecvent întâlnită și mai periculoasă în cazul copiilor mici, al persoanelor cu vârsta peste 65 ani și al pacienților care suferă deja de alte afecțiuni medicale, cum ar fi bolile cardiace, diabetul sau bolile cronice respiratorii. În cazurile severe, aceasta poate avea ca rezultat decesul.

„Un diagnostic rapid și precis al pneumoniei este esențial pentru a începe tratamentul la timp și pentru a preveni complicațiile. Imagistica medicală joacă un rol crucial în confirmarea diagnosticului. Cu cât este identificată și tratată mai devreme, cu atât șansele de recuperare ale pacientului sunt mai mari. Dar ignorarea tratamentului sau tratarea inadecvată a pneumoniei poate duce la complicații grave. Și trebuie spus că pneumonia este prima dintre cauzele infecțioase de deces”, subliniază dr. Ionela Iovan – medic primar pneumolog - Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Simptomele tipice ale pneumoniei includ febra, frisoanele, dificultățile de respirație, durerea toracică, ritmul accelerat al inimii și al respirației, greața, vărsăturile, diareea și tusea care produce adeseori o spută verde sau gălbuie.

Diagnosticarea corectă a pneumoniei se face prin intermediul unei radiografii toracice.

Scopul principal al tratamentului constă în limitarea infecției și prevenirea complicațiilor ulterioare. În lipsa unui tratament adecvat, pot apărea complicații precum pleurezia parapneumonică (lichid în plămâni), abcesul pulmonar, bacteriemia, o complicație severă ce duce la răspândirea infecției prin sânge către alte organe, dar și insuficiența respiratorie acută, care poate impune ventilația mecanică. De asemenea, pot surveni exacerbarea (agravarea unor afecțiuni cronice precum BPOC sau insuficiența cardiacă cronică) și sindromul de detresă respiratorie acută, care necesită internarea de urgență într-o secție ATI.

“Din păcate, ne lovim din ce în ce mai mult de o creștere a rezistenței la antibiotice, medicație folosită de obicei în tratamentul pneumoniei. Prescrierea excesivă de antibiotice pentru infecțiile virale din ultimii ani, dar și automedicația au dus la creșterea rezistenței la aceste medicamente, ceea ce face ca uneori să nu mai avem soluții. Și atunci ne întoarcem la origini și spunem că prevenția este prima armă și trebuie să o folosim cât mai mult. Și aici vorbim de vaccin pneumococic, vaccin antigripal, controlul afecțiunilor cronice, cum sunt astmul, insuficiența cardiacă, dar și evitarea fumatului și igiena mâinilor", adaugă Ionela Iovan.

În anul 2009, Organizația Mondială a Sănătății a stabilit ca data de 12 noiembrie să fie recunoscută drept Ziua Mondială de Luptă Împotriva Pneumoniei. În acest an, sloganul adoptat este „Susținem lupta pentru oprirea pneumoniei”.

ARTICOL SCRIS DE:
Dan Petrescu