Pe măsură ce ne apropiem de Ziua Națională, sărbătorită pe 1 Decembrie, discuțiile cu privire la Imnul Național al României - ”Deșteaptă-te, române!” - se reînvie.
„Fiindcă vorbeam de euforia naufragiului și de o tentă așa sumbră, pe care o savurăm uneori. Ne place să ne văităm, ne place să ne arătăm victime, dar eu am o problemă cu imnul nostru național: „Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte / În care te adânciră barbarii de tirani”. Ai o lume care e împotriva ta și dormi ca... nesimțitul și tu nu faci nimic”, a afirmat Pleșu într-un ton ironic. Filosoful a făcut referire la modul în care începe imnul maghiar: „Doamne, binecuvântează-l pe maghiar cu bunăvoie, cu belșug!”. „E ceva mai tonic, totuși” – a adaugat Pleșu.
Pleșu a introdus și imnul inspirator și motivant al Uniunii Europene - "Odă bucuriei" a lui Beethoven - comparându-l cu cel al României. „Imnul României te pune dintr-o dată într-o poziție de mahmureală bătută din toate direcțiile de cine a vrut. Este ceva demobilizator, din păcate. Și trebuie și la asta să ne gândim, poate puțin”, a exprimat filosoful.
De partea cealaltă, psihologul Daniel David a abordat imnul într-o manieră mai „tolerantă”, subliniind că românii aveau nevoie de astfel de versuri mobilizatoare în momentul în care acesta a fost compus. „Eu aici sunt un pic mai îngăduitor. În sensul că mă gândesc când s-au scris versurile, prin 1848. A fost o revoluție, am avut nevoie de o anumită muzică, am avut nevoie de exagerări atunci. Am avut nevoie să avem o soartă la care să se închine ceilalți. Am avut nevoie de un mecanism mobilizator.”, explică David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Totuși, el recunoaște că odată aduse în prezent, versurile nu mai sună atât de bine. „Ne întrebăm ce soartă să avem și ceilalți să se închine la ea, că nu sună prea bine în prezent. Dar repet, eu sunt mai îngăduitor gândindu-mă în ce context a apărut și gândindu-mă care sunt versurile care se cântă la mod oficial, primele două, a patra și ultima, care totuși sunt mai rezonabile?”, a argumentat psihologul de la Babeș-Bolyai. Eminescu actual: „Toate numirile în funcțiuni nu se fac după merit”
„Nu suntem noi primii români care avem unele bombăneli”, a precizat Andrei Pleșu, aducându-l în discuție pe nemuritorul Caragiale, care arăta în textul său numit „Românii verzi”: „A iubi neamul său este peste putință din partea aceluia care nu urăște celelalte neamuri. Un neam nu poate avea vrăjmaș în propriile sale defecte. Vrăjmașii lui sunt numai și numai calitățile altor neamuri.”
Andrei Pleșu a continuat cu alt citat din Caragiale: „Într-o țară ca a noastră, unde când afirmi ceva nu ți se cer și dovezi, unde spiritul public nu are niciun element serios de control mai ales asupra luptelor ivite pe terenul științei de stat, reaua-credință este de multe ori o bună temelie pentru clădirea unei frumoase reputațiuni” „Cât de cât de actual este”, a comentat Daniel David. „Avem tradiție”, a replicat Andrei Pleșu.
Filosoful a citat din scrierea lui Mihai Eminescu, care arăta cum se fac numirile în societatea românească: „Toate numirile în funcțiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputații, care la rândul lor atârnă de comitetele de politicieni de profesie, formate la fiece centru de județ. Aceste comitete își împart toate în familie. Ele creează din banii județelor burse pentru copiii patrioților trimiși în străinătate să numere piețele de pe bulevarde. Ele decid a se face drumuri județene pe unde patrioții au câte un petec de moșie, încât toată munca publică, fie sub forma de contribuție, fie sub cea de prestațiune, se scurge direct or indirect în buzunar unui patriot”. Goga: „Avem o epidemie de înfricoșătoare de meningită morală”
Filosoful Andrei Pleșu a continuat cu Eminescu, care spunea: „Dar domnilor, mi-e rușine să fiu român, dar ce fel de român? Român care vrea a fi însușit monopolul, privilegiul patriotismului și al naționalității. Așa român de paradă, mi-e rușine să fiu. Naționalitatea trebuie să fie simțită cu inima și nu vorbită cu gura. Ceea ce se simte și se respectă adânc se pronunță arareori. Evreii cei vechi n-aveau voie să pronunțe numele Dumnezeului lor. Iubesc poporul românesc fără a iubi pe semidocții și superficialitățile sale.”
A urmat citat din Octavian Goga: „Țară de secături, țară minoră căzută rușinos la examenul de capacitate în fața Europei. Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoții improvizați astăzi în moraliști, miniștrii care s-au vândut o viață întreagă, deputații contrabandiști. Nu ne prăbușim nici de numărul dușmanului, nici de armamentul lui, iar boala o avem în suflet, e o epidemie de înfricoșătoare de meningită morală.”
De asemenea, Emil Cioran afirma: „În România, tipul omului inteligent și unanim simpatizat este chiulangiul sistematic.” David: „Nu suntem mai puțin creativi, n-avem un nivel de inteligență mai scăzut”
Daniel David a susţinut că în „Psihologia poporului român” a studiat aceste aprecieri ale unor mari gânditori români, dar a analizat și datele concrete existente despre felul în care românii se percep.
„Uitându-mă la potențialul nostru de inteligență și creativitate - și am făcut comparații cu cei din țările nordice, cu Marea Britanie, Franța, Statele Unite ale Americii, țări care, ca să spun așa, performează în tot felul de indicatori internaționali, inovație, performanțe educațională ș.a.m.d. - n-am găsit diferențe. Nu suntem mai puțin creativi, n-avem un nivel de inteligență mai scăzut.”, este concluzia lui David.
Una dintre cele mai problematice trăsături ale poporului român este faptul că avem o neîncredere foarte mare unii în ceilalți.
„O neîncredere foarte mare avem nu doar în străini, ci și în noi, unii în ceilalți. Din cauză că avem această neîncredere atât de mare nu cooperăm bine, din cauză că nu cooperăm - asta a fost ipoteza mea - nu construim instituții puternice. Neavând instituții puternice, nu folosești potenţialul de inteligenţă şi creativitate. Eu când vorbesc de instituţii mă refer la instituţia educaţiei mă refer la instituţia din sănătate din economie ş.a.m.d.”
David a concluzionat că noi românii „ne credem aşa cum am putea să fim“ „dacă am face lucrurile aşa cum ar trebui“.