Comentând cu o notă de ironie despre situația lui Dorian Popa, Alexandru Rafila declară: "Îmi cer scuze dacă trebuia să-l cunosc. Nu cred că trebuie să-i acordăm foarte multă atenţie".
"Nu cunosc situaţia domnului Popa, nu-l cunosc nici pe el, de fapt, vă spun sincer, înţeleg că e celebru dar e prima dată când am auzit despre el şi-mi cer scuze dacă trebuia să-l cunosc dinainte dar, având în vedere că discutăm despre cineva care conduce autovehicule sub influenţa drogurilor nu cred că trebuie să-i acordăm foarte multă atenţie şi nu cred că trebuie să fie într-adevăr un influencer, dimpotrivă, trebuie să evităm ca astfel de persoane să ajungă în atenţia publică în mod excesiv", a exprimat Rafila la o emisiune difuzată pe B1 Tv duminică seară.
Subiectul a fost adus în discuție în contextul unei conversații legate de consumul de droguri. În timpul acestei discuții, Rafila a reafirmat necesitatea ca statul să ofere ajutor celor dependenți de stupefiante, considerându-i persoane bolnave.
Ministrul a menționat existența a două centre dedicate tratamentului dependenților în România, plus alte centre organizate de ONG-uri, distribuite neuniform pe teritoriul țării.
"Un adolescent care se droghează nu-şi termină studiile sau nu poate să profeseze şi devine pentru societate o povară. Cred că e mai important să-l reabilităm şi să-l integrăm social, costurile sunt mult, mult mai mici şi beneficiile şi pentru familia lui, şi pentru el ca şi persoană cred că sunt mult mai mari", a adăugat Rafila.
Ministrul a promis un "program articulat" dedicat tratamentului dependenţilor de stupefiante.
Situația lui Dorian Popa a fost adusă în atenție după ce acesta a fost oprit în trafic și testat pozitiv pentru substanţe interzise. Incidentul s-a petrecut săptămâna trecută, vineri seară, în localitatea Domneşti, judeţul Ilfov. Probele biologice prelevate au confirmat prezenţa cannabisului în organismul influencerului.