Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) București a efectuat un control la Arena Națională, în data de 20 octombrie, ziua meciului dintre FCSB și Dinamo, ca răspuns la o cerere venită din partea Jandarmeriei Române.
"În timpul controlului s-a constatat că un număr de 610 angajați, în special agenți de securitate și stewarzi, au prestat activitate cu depășirea duratei timpului de lucru prevăzut în contractele individuale de muncă. Mai exact, angajații erau încadrați cu normă parțială însă, în realitate prestau activități aferente unei norme întregi", a comunicat Ministerul Muncii miercuri.
Compania respectivă, cu sediul în Constanța, a primit o amendă contravențională de 200.000 lei ca urmare a neregulilor descoperite.
În seara zilei de 20 octombrie, începând cu ora 21:00, pe Arena Națională s-a desfășurat meciul dintre FCSB și Dinamo, cadrul etapei a 13-a a Superligii de fotbal.