HUB PRESS

s e î n c a r c ă

Deciziile VAR de la Euro 2024 vor fi explicite în timp real pentru spectatorii din stadion și cei care urmăresc de acasă

Deciziile VAR de la Euro 2024 vor fi explicite în timp real pentru spectatorii din stadion și cei care urmăresc de acasă
Sursă foto: Marca.com

Roberto Rosetti, președintele Comisiei pentru arbitri a UEFA, a anunțat miercuri că toate hotărârile de arbitraj asistate prin video vor fi detaliate în timp real atât pentru spectatori cât și pentru telespectatori în cadrul Euro 2024 din Germania (14 iunie-14 iulie), potrivit news.ro.

În cadrul unei conferințe de presă unde a fost prezentat sistemul de arbitraj pentru Euro-2024, Roberto Rosetti a menționat că toate situațiile ce implică asistența video de arbitraj (VAR) vor fi difuzate pe stadion. "După intervenția video, explicația tehnică a deciziei va fi afișată pe ecranele gigantice din stadioane", a precizat Roberto Rosetti, conform AFP.

Spre exemplu: "Penalty, henţ. Jucătorul cu numărul 9 al Germaniei a atins mingea cu mâna stângă, care se afla într-o poziţie nefirească, peste umăr şi în prelungirea corpului". Acest anunţ tehnic va fi oferit comentatorilor meciului pentru ca aceştia să îl poată explica telespectatorilor. La Campionatul Mondial Feminin din 2023 arbitrul a comunicat deciziile spectatorilor printr-un anunţ verbal înainte de reluarea jocului.
"Cred că VAR este un instrument fantastic şi că nu vom face un pas înapoi"

"Cred că VAR este un instrument fantastic şi că nu vom face un pas înapoi", a evidențiat Roberto Rosetti, subliniind că scopul este de a "reduce numărul de intervenţii VAR", dar "dacă există o imagine clară care poate dovedi o eroare clară, putem mulţumi VAR".

Roberto Rosetti a reiterat faptul că singura conversație permisă pentru a explica deciziile va fi cea dintre arbitru și căpitanul echipei. Orice jucător care va contesta o decizie sau va cere explicaţii va primi un cartonaş galben. Această regulă a fost respectată în toate cele trei finale ale competiţiilor europene, acordându-se două cartonaşe galbene în finala Ligii Campionilor, două cartonaşe galbene în finala Ligii Europa şi un cartonaş galben în finala Conference League.

"Facem acest lucru pentru generaţiile următoare. Nu o facem pentru arbitri, ci pentru fotbal şi pentru imaginea jocului, pentru tinerii jucători şi pentru tinerii arbitri", a explicat Roberto Rosetti, îndemnând jucătorii să evite orice conflict și să permită căpitanului să discute cu arbitrul. Pentru echipele al căror căpitan este portarul (Italia şi Slovenia), înainte de meci se va desemna un jucător care să reprezinte portarul pe parcursul meciului.

ARTICOL SCRIS DE:
Ion Dumitrescu