În 2023, suma totală alocată pentru protecția socială în cadrul Uniunii Europene a atins pragul de 4.583 miliarde euro, marcând o creștere de 6,1% față de anul precedent, 2022. România se află printre țările membre unde această creștere procentuală a fost considerabil mai mare decât media UE, conform datelor recent publicate de Eurostat.
Comparativ cu anul 2022, cele mai semnificative creșteri ale cheltuielilor destinate protecției sociale au fost observate în Slovacia (cu o creștere de 18,9%), Polonia (18,4%), Ungaria (15,2%), Bulgaria (14,6%) și România (13,8%), conform agerpres.ro.
Eurostat indică faptul că cheltuielile pentru protecția socială au înregistrat o creștere în toate statele membre în anul 2023 comparativ cu anul anterior. Totuși, cele mai mici rate de creștere s-au constatat în Danemarca (2,3%), Italia (3,5%) și Estonia (3,8%).
Analizând statele membre din punct de vedere al proporției PIB-ului reprezentată de cheltuielile pentru protecţia socială, aceasta variază între un maxim de 31.3% în Franţa şi un minim puţin peste 15% în România şi Estonia, 13.2% în Malta şi 12% în Irlanda.
În ceea ce privește ponderea cheltuielilor pentru protecţia socială în PIB, aceasta a crescut în 15 ţări membre, cel mai mult fiind observat în Finlanda, Polonia şi Luxemburg. Pe de altă parte, a scăzut în 11 ţări, cu cele mai mari reduceri în Slovenia, Portugalia şi Malta.
Raportându-ne la România, pensiile de vârstă şi de urmaş au constituit 53.2% din totalul cheltuielilor pentru protecţia socială. Acestea sunt urmate de cheltuielile pentru sănătate (27.7%) şi cheltuielile pentru familii şi copiii (12.3%).