HUB PRESS

s e î n c a r c ă

Bucureștiul găzduiește Festivalul Internațional de Oină

Bucureștiul găzduiește Festivalul Internațional de Oină
Sursă foto: gounesco.com

Federația Română de oină pregătește pentru data de 3 noiembrie, în București, un eveniment sportiv internațional de oină. Competiția va avea loc la Sala Polivalentă Dinamo, potrivit informațiilor oferite de Mediafax.

Selecțiile din România se vor confrunta cu echipele din Nepal și Republica Moldova. Aceasta este rezultatul eforturilor continue ale Federației Române de Oină pentru a promova și extinde sportul național al României la nivel internațional.

Echipa din Nepal, care se află în București de câteva zile, a avut parte de îndrumarea specialiștilor din cadrul Federației Române de Oină. Aceștia i-au ajutat să se pregătească printr-o serie de meciuri de antrenament pentru turneul ce urmează să aibă loc în sala Dinamo. În plus, s-a organizat și un meci demonstrativ între două selecționate ale României cu același scop.

Federația Română de Oină își propune să construiască fundamente tot mai solide pentru crearea Federației Internaționale de Oină. Alte țari care au semnat documente în acest sens alaturi de România sunt Republica Moldova, India, Anglia și Pakistan.

ARTICOL SCRIS DE:
Dan Petrescu