HUB PRESS

s e î n c a r c ă

"Am depășit barierele ce ar fi descurajat pe mulți!" - Povestea unei paciente care a luptat împotriva infertilității

Sursă foto: Sanador

Mulți dintre noi aspiră la un moment dat să devină părinți, dar uneori, acest vis nu se realizează instantaneu. Așadar, dorința unei familii de a avea un copil poate fi o călătorie plină de provocări și obstacole.

Mihaela s-a confruntat cu o astfel de situație. După aproape un an în care nu a rămas însărcinată, ea și soțul ei au decis să consulte pe Conf. Dr. Nicolae Poiană, coordonatorul Centrului FIV SANADOR. După mai multe investigații și analize medicale, Mihaela a fost diagnosticată cu endometrioză. Medicul i-a recomandat o intervenție chirurgicală ca tratament adecvat. Post-operator, Conf. Dr. Nicolae Poiană a reevaluat starea Mihaelei și i-a sugerat să înceapă procedurile de fertilizare in vitro - aceasta fiind singura opțiune pentru ca Mihaela să poată concepe un copil. Sarcina nu a fost deloc ușoară, având în vedere că pacienta a fost diagnosticată și cu trombofilie, dar ea a reușit să treacă peste toate aceste dificultati.

„Pe durata procesului FIV, domnul Conf. Poiană a fost alături de noi atât din punct de vedere medical, cât și personal, ghidându-ne cu sfaturi și recomandari care ne-au ajutat să trecem mai ușor peste această perioadă. La oricare interacțiune cu dumnealui ne-a insuflat încredere și calm, prin maniera caldă și răbdătoare în care ne-a explicat și a performat întreg actul medical”, mărturisește Mihaela, care acum este o mămică fericită.

Fiind o metodologie complexă, fertilizarea in vitro va fi întotdeauna recomandată de un medic specializat în reproducere umană asistată. De obicei, acest tip de procedură este sugerat atunci când sarcina nu apare natural dupa un an de contacte sexuale neprotejate sau dupa șase luni dacă partenera are peste 35 de ani. FIV este indicat și atunci când alte tehnici precum stimularea ovariană sau inseminarea artificiala nu au avut succes. Prin intermediul procedurii FIV, Mihaela a reușit să își îndeplinească visul. În prezent, ea se bucură de fiecare moment petrecut alaturi de bebelușul ei.

Centrul FIV SANADOR reprezintă cea mai recentă și modernizată instituție specializată în reproducere umană asistată medical - un loc unde miracolele devin realitate zilnic. La Centrul FIV SANADOR, cuplurile care se confruntă cu probleme de fertilitate și doresc un copil beneficiază de consiliere pentru alegerea celei mai potrivite soluții, precum și de îndrumare pe întreg parcursul procesului de reproducere umană asistată. În afară de medicii hiper-specializați și cu vastă experiență de la Centrul FIV SANADOR, aceste cupluri sunt susținute de întreg personalul medical, extrem de competent și empatic.

„Ca orice viitoare mamă am avut unele emoții, dar niciuna dintre ele nu a fost legată de nașterea propriu-zisă, pentru că știam că alături de mine este un medic dedicat și devotat, alături de care am trecut peste obstacole care pe mulți i-ar fi descurajat. Îi mulțumesc domnului Conf. Poiană pentru tot ce a făcut pentru mine și familia mea, care acum este mai numeroasă datorită dumnealui”, încheie Mihaela, foarte emoționată.

ARTICOL SCRIS DE:
Dan Petrescu